Sau cum mai vad eu uneori lumea…
Un varf de munte. Inalt prin definitie. Evident, ca in orice cosmar, ploua si cerul trazneste din cer, admirand siderat spectacolul lumii. Frica de viata o depaseste pe cea de moarte, cel putin la nivel ideatic. Unde sunt ingerii cand ai nevoie de ei? Se joaca de-a Sindromul Golfului prin Irak si Afganistan probabil. Luceafarul de seara desi e la locul lui pe cer, nu mai raspunde la rugaciuni, este ocupat sa vrajeasca vreo Catalina mai de soi. Sau pur si simplu are treaba prin casa, isi repara aripile. Demiurgul este si el in pauza de tigara, ca doara nu o sa planga pentru fiecare copil pe care il pierde, ar insemna sa ploua pentru totdeauna. Mai tuna si mai fulgera el din cand in cand, de variatie, dar oricum, la ce simt al umorului bolnav are, ne putem astepta oricand sa ploua cu broaste raioase, ca doara de aia e atotputernic. Cel mai trist este ca nu mai exista drum de intoarcere, podul din spate s-a facut scrum. Si oricum, in urma nu mai e nimic pentru care merita sa mori. Deci inainte, tovarasi, cu dragoste de viata si cu dor, inaintati ca tancurile sovietice printr-un camp de panselute…
April 25, 2009 at 18:11
Faci ca soldatul rus. Trece tancul peste el, soldatul se ridică, salută, şi merge mai departe.
January 17, 2010 at 12:17
ne e dor să scrii din nou. ne e dor de deea cea visătoare cu stiloul in mână, de deea cea sublimă, de deea cea magnifica ce dansa în deşert, cu salba ei de bănuţi pe şolduri. come baaccck, baby, comeee back.
September 27, 2011 at 04:54
Si eu am ramas tot cu imaginea tancurilor. Acum, colac peste pupaza, mai aflu si ca porti salbe de banuti. Daca porti si fuste inflorate, presimt o toamna deprimanta. Pentru mine