Unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le-am primit de ziua mea a fost cartea cu titlul de mai sus. 1001 de filme de vazut… Hmmm… Sa vedem… Incepe cu o lista a filmelor in ordine alfabetica si cu recomandarea de a bifa in dreptul fiecaruia daca l-am vazut deja. Am inceput operatiunea cu emotie. Prima lectura a listei, 140 de titluri. Mult? Putin? Suficient?

Asadar am pornit la drum. Inarmata cu nerabdare si un entuziasm greu de exprimat. 1001 de filme, fiecare descris pe cel putin jumatate de pagina, unele, chiar pe doua. De la 1902 la 2008. 900 de pagini. A durat mai mult de o saptamana, dar Doamne, ce a mai meritat!

Pe masura ce citeam pagina cu pagina, film cu film, mi-am dat seama ca 140 de titluri nu e chiar putin lucru, din moment ce am ratat vreo douazeci de ani de filme mute, si inca zece de filme alb-negru. Si, pe masura ce dadeam paginile, infrigurata, am descoperit pe langa nelipsitele “celebritati” si numeroase filme europene, asiatice si din blocul ex-sovietic, filme de categorie B, filme de arta si chiar si documentare. Deci de toate pentru toti.

In plus, am mai descoperit filme pe care le vazusem, dar nu le cunosteam titlul original. Deci la a doua lectura a listei initiale, 143 de titluri. Plus inca vreo 100 pe care le am in casa bine depozitate pe DVD-uri, dar la care nu m-am uitat. Inca.

O nota buna pentru mine, am vazut destule filme europene, asiatice si sud-americane, pe langa productiile hollywood-iene din lista aia, ca sa ma pot considera un cinefil relativ versat si nu unul care fie mananca Oscaruri pe paine si a vazut toate filmele cu trailer pe youtube si se da mare critic, fie unul care se uita numai la filme independente cu buget mic de care nu a auzit nimeni si care se da cunoscator rafinat. Un punct slab pentru mine, nu le-am acordat suficienta atentie unor mari regizori cum ar fi Godard sau Bergman si care, conform cartii, au creat bijuterii si paradisuri. Nota catre mine: sa caut, sa vad si sa cultiv acesti doi mari regizori.

Nu, cartea nu e perfecta. Partea buna e ca exista un disclaimer la inceputul cartii in care chiar si editorii recunosc ca volumul poate fi imbunatatit, ca nu se considera a fi o biblie a cinematografiei si cu siguranta ca nu va fi pe gustul tuturor, dar ca reprezinta totusi un punct de plecare pentru orice cinefil, din orice timp, tara si cultura. Cu asta sunt de acord. Pe de alta parte, imi permit si cateva critici. Ca impatimit al cinematografiei europene, m-am simtit lovita sub centura de insistenta cu care autorii au recomandat filme “oscarizate”. In epoca moderna, din ’80 pana in prezent, au fost elogiate prea multe americanisme (ieftine unele dintre ele, dureros de comerciale). Nu as fi zis nimic, doar e carte scrisa de americani, si nu m-as fi plans daca nu as fi remarcat doua sau trei lipsuri atat de grave, ca nici acum nu exclud posibilitatea de a trimite un mail autorilor sa ii intreb de ce lipsesc din lista urmatoarele filme: Leon, a lui Luc Besson (de ce lipseste Besson in anii lui de glorie iar nu inteleg, dar sa zicem ca nu toti gusta genul crime/comedy/thriller/action), dar de ce lipseste Leon ma depaseste total. De ce lipseste La Vita e Bella? Cum Dumnezeu dintr-o lista de 1000 de filme, poate lipsi La Vita e Bella? Cum pot lipsi Zalman King si Claude Lelouch? (bine ca au bagat Ultimatum-ul lui Bourne. Nu zic ca nu e spectaculos si bine jucat, da poti Doamne iarta-ma trai mult si bine si fara sa fi vazut seria Bourne. Mai ales ca les connaiseurs au citit cartea si au vazut filmu cu Richard Chamberlain. Da sa traiesti fara sa vezi La Belle Histoire sau Leon si mai ales La Vita e Bella, no, aia e o viata pierduta fara sens.)

Ok, nu ma ambalez acum, ca m-am ambalat destul cat am citit cartea. Am salutat cu respect prezenta lui Oldboy, a lui La Vie en Rose, a lui Der Untergang, Irreversible, Hable con Ella, Cidade de Deus, Amorres Perros si multe altele, filme pe care le consideram filme pentru ca actorii stiu sa joace, pentru ca filmul iti transmite o emotie, te invata ceva, te pune sa te gandesti la ceva, schimba ceva in tine. No ce mama soarelui poate schimba in cineva seria Bourne??? (Ma bucur nespus de mult, da nespus de mult ca nu au introdus printre “must see”-uri si fenomenul ala de prostie emo-suburbana pe nume Twilight, ca si faceam cu nervii. Cine a vazut “In God’s Hands” si a inteles ceva din el, stie de ce sunt asa de suparata).

Deci ce am retinut din toata cartea asta? Ca am vazut destule filme. Ca o sa mai vad o gramada, din moment ce le am acasa. Ca am vazut in realitate muult mai multe filme decat alea bifate pe lista si unele din ele, mai bune decat alea din lista si ca o sa ma dedic cinematografiei europene de la geneza si pana in prezent, si cinematografiei americane de la inceputul ei si pana pe la al treilea sfert al secolului si celei asiatice intr-o oarecare masura.

Am mai retinut ca au existat oameni pe lumea asta care au gandit si au simtit atat de frumos si atat de genial ca iti iau rasuflarea chiar si la 100 de ani dupa ce s-au ridicat la ceruri, oameni care au facut, cu ajutorul altor oameni la fel de frumosi si geniali ca si ei, arta pura.

Si am mai retinut ca iti trebuie o viata intreaga de consumat cinematografie ca sa poti spune ca “cunosti” un gen, un autor sau un actor, si am mai inteles ca cinematografia nu se consuma ca pe o shaorma, in graba la colt, intre doua tramvaie, ci ca pe cel mai somptuos fel de mancare, de la cel mai pretentios restaurant: incet, fara graba, fara prejudecati, fara asteptari. Tot ce trebuie sa faci este sa te lasi luat de val si sa “gusti” cu adevarat ce ti se ofera.

Oricum, autorii si-au atins scopul. Fiecare film este descris incredibil de frumos, ca iti vine amu nia sa te urci pe un torrent sa il cauti si sa te uiti la el, fie ca e rusesc, japonez sau cu Buster Keaton. Cartea iti deschide apetitul pentru cinema. Pentru eclectism, pentru istorie, pentru arta si pentru a ii descoperi pe oamenii aia fascinanti care “vedeau” filmele in capul lor si incercau sa le transpuna in asa fel incat si privitorul sa vada exact acelasi lucru ca si ei. Si care au si reusit. Cartea nu e cu siguranta o biblie, dar e un inceput bun…

Pare destul de scumpa, nu stiu cat costa, ca am primit-o cadou, dar va pot spune ca e de la RAO si pe coperta este mult regretatul Heath Ledger intruchipandu-l pe Joker… Sa nu va lasati inselati, cartea nu e o gluma. E o saga care incepe in trecut si nu se sfarseste niciodata, atenta la detalii, cu descrieri si imagini extraordinare si care, chiar daca te enerveaza, chiar daca e fix pe gustul tau, oricum, nu te poate lasa indiferent.